Polonia în Republica Moldova

Istoricii deja demult au elaborat evaluări negative ale Pactului de la München: este dificil să aperi inacțiunea Occidentului obligat să acorde sprijin aliatului, Poloniei invadate în 1939. Însă chiar și aceste păcate ale Marii Britanii și Franței, supunerea lor și acceptarea cerințelor lui Hitler din 1938, pasivitatea față de agresiunea din 1939, sunt incomparabile cu rolul activ al Uniunii Sovietice în dezlănțuirea împreună cu Reich-ul german a celui de-al Doilea Război Mondial. Pactul Ribbentrop-Molotov a unit ambii semnatari într-o politică activă de agresiune împotriva națiunilor încă libere din Europa Centrală și de Est. Consecința lui directă a fost agresiunea germană și sovietică împotriva Poloniei, care a început la 1 și, respectiv, la 17 septembrie 1939. Astfel, două țări totalitare au încins un conflict global care a înghițit milioane de vieți.

Președintele Rusiei a încercat în mod repetat să învinovățească în declanșarea războiului, cu tot cinismul, anume Polonia - victima agresiunii comune a URSS și a Germaniei. Argumentele critice ale președintelui Rusiei cu privire la ordinea de la Versailles par să răsune practic în unison cu sloganurile formulate deja în anii interbelici de propaganda național-socialistă în Germania și cea comunistă în URSS. Ne poate nedumeri faptul că președintele rus, prin intermediul unor comentarii selective și părtinitoare despre conflictul de frontieră polono-cehoslovac, care în 1919-1938 a împovărat relațiile reciproce, sau a unor citate scoase din context, încearcă să acopere dimensiunea criminală a cooperării militare a doi dictatori - Hitler și Stalin - un an mai târziu.

În textul său, președintele nu a amintit, ce a fost în realitate invazia sovietică a Poloniei. El nu a explicat cum se raportează la noua/vechea sa teză (stalinistă) despre sporirea securității represiunile în masă a URSS împotriva civililor. El nu vorbește despre soarta sutelor de mii de civili, bărbați, femei și copii neajutorați din zonele de ocupație sovietică deportați în lagărele de muncă din adâncul URSS. Pe vremea prieteniei lui Stalin cu Hitler, serviciile sovietice au supus milioane de oameni unui iad de crime și subjugări.

Președintele nu a menționat cum se raportează la această presupusă preocupare sovietică pentru siguranța popoarelor, uciderea a mii de prizonieri de război din Katyn și în alte locuri de execuție, pe care rușii înșiși au clasificat-o în Nuremberg drept genocid (atribuind-o Germaniei). El nu a menționat agresiunea violentă împotriva Finlandei, care i-a revenit sovieticilor ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop. Nu a menționat că pentru aceasta Uniunea Sovietică a fost pedepsită ca stat agresor și eliminată din această Ligă a Națiunilor, criticată de el. Trebuie să trezească îngrijorare rostirea de către actualului lider al statului rus a justificării ignorante a anexării violente a Lituaniei, Letoniei și Estoniei. Ar trebui toate acestea interpretate, de asemenea, ca aprobare deplină a represiunilor brutale și a crimelor împotriva civililor din toate țările ocupate de URSS în 1939-1941? În măsură egală ar putea fi explicată și anexarea Cehoslovaciei de către Reich - necătând la politica sa de violență și agresiune - doar și Hitler a prezentat documente privind renunțarea la independență. Președintele nu menționează furnizarea de materii prime sovietice către Reich în timpul agresiunii asupra Norvegiei, Danemarcei, Belgiei, Olandei și Franței și în timpul bătăliei pentru Marea Britanie și nici despre alte efecte ale cooperării sovietico-germane.

Președintele Putin prezintă în mod stalinist războiul împotriva fostei Germanii aliate, izbucnit în 1941. Armata Roșie a suferit pierderi uriașe și în cele din urmă a câștigat în ciocnirea violentă a celor două puteri totalitare. Nimeni nu neagă acest fapt. Cu toate acestea, este datoria lumii civilizate să amintească că ambele țări - Uniunea Sovietică și Reichul German - începând cu anul 1939, duceau războaie agresive; ambele țări, realizând obiectivele ideologice ale socialismului național și ale comunismului, nu au ezitat să ucidă și să subjuge milioane de oameni.

Trebuie să reamintim lumii și Rusiei că Uniunea Sovietică și-a folosit victoria asupra celui de-al treilea Reich pentru o nouă etapă a politicii agresive față de Polonia și alte națiuni europene. Ea a confiscat din nou voievodatele estice ale Poloniei și a subjugat partea rămasă, în pofida faptului că Polonia a luptat împotriva Germaniei pe tot timpul războiului ca stat aliat. Când în anul 1945 Vestul a sărbătorit sfârșitul războiului, în centrul și în estul continentului, în spatele Cortinei de Fier, era o nouă perioadă de înrobire sub jugul sovietic. Uniunea Sovietică și-a continuat politica de crimă, represiune și teroare. Serviciile staliniste strămutau brutal națiuni întregi din așezămintele lor. Persoane capturate de diferite naționalități erau transportate în lagărele de concentrare tip GULAG în vagoane pentru animale. Propaganda stalinistă nu a permis să se vorbească despre toate acestea și astăzi președintele Rusiei la fel nu vrea să le menționeze.

Este caracteristic faptul că discursul președintelui Putin coincide cu comemorarea a 80 de ani de la ocupația Lituaniei, Letoniei și Estoniei de către Armata Roșie, ceea ce a însemnat că aceste țări și-au pierdut independența pentru o perioadă de câteva decenii. El a fost publicat chiar înainte de comemorarea a 75 de ani de la finalul procesului asupra celor 16 lideri ai Statului Secret Polonez. În calitate de reprezentanți a unui stat aliat, ei au fost invitați de ruși pentru discuții. După care au fost înșelați și arestați, duși la Moscova și judecați într-un proces fals. Vicepremierul polonez, unul dintre miniștri și comandantul Armatei Teritoriale (Armia Krajowa) nu au fost niciodată eliberați din închisoarea sovietică. Acest lucru poate servi ca simbol al soartei tragice care a rezultat din subjugarea Europei Centrale și de Est de către totalitarismul sovietic.

Președintele Rusiei are dreptate că istoria ar trebui lăsată pe seama specialiștilor și cercetătorilor fiabili ai istoriei. El însuși nu trebuie să desfășoare campanii vaste de popularizare a istoriei. Este suficient să pună arhivele sovietice și ruse din nou la dispoziția cercetătorilor.