In order to ensure the highest quality of our services, we use small files called cookies. When using our website, the cookie files are downloaded onto your device. You can change the settings of your browser at any time. In addition, your use of our website is tantamount to your consent to the processing of your personal data provided by electronic means.
Back

Romania

Istoria relațiilor bilaterale

Începutul funcționării reprezentanţei diplomatice poloneze în România a reflectat soarta complicată a Republicii Polone din acea perioadă și s-a caracterizat printr-o dispută privind competențele între Consiliul de Regență și Comitetul Național Polonez. În octombrie 1918, Consiliul de Regență l-a numit pe dr. Marian Linde ca reprezentant al Poloniei în România. Această nominalizare a fost confirmată în ianuarie 1919 de către Ministerul Afacerilor Externe condus de prim-ministrul Ignacy Paderewski. Între timp, Comitetul Național Polonez l-a numit pe dr. Stanisław Koźmiński (delegat al Comitetului în România) ca reprezentant diplomatic al Poloniei pe lângă guvernul român. Disputa privind competenţele s-a prelungit în ciuda încercărilor de mediere ale reprezentantului Comandamentului Suprem al Armatei Poloneze în România, generalul Robert Lamezan-Salins. În această situație, guvernul României nu i-a acreditat pe niciunul dintre delegații.

Stabilirea oficială a relațiilor diplomatice dintre Polonia și România a avut loc odată cu depunerea scrisorilor de acreditare de către contele Aleksander Skrzyński regelui Ferdinand I în data de 22 iunie 1919. Această dată este considerată și începutul oficial al funcționării Legației Poloneze în Regatul României. La 13 august 1919, trimisul României, Alexandru G. Florescu, și-a prezentat scrisorile de acreditare Şefului de Stat Józef Piłsudski, inițiind astfel activitatea Legației României în Polonia.

Un factor care a contribuit la apropierea celor două țări a fost semnarea Convenției de alianţă defensivă pe 3 martie 1921. Convenția obliga ambele țări la ajutor reciproc în cazul unei agresiuni neprovocate „la granițele lor estice actuale”, ceea ce se referea la activitățile regimului bolșevic din Rusia. Mai mult, convenția prevedea desfășurarea dialogului și coordonarea acelor aspecte ale politicii externe care priveau relațiile celor două state cu vecinul lor estic. Semnarea acordului cu România a fost una dintre primele realizări diplomatice ale tânărului stat polonez.

Anii următori au adus o întărire a relațiilor prin semnarea, printre altele, a unei serii de acorduri bilaterale. La fiecare cinci ani, Convenția privind alianța defensivă a fost prelungită, lărgind sfera de cooperare. De pildă, părţile au semnat un contract de furnizare a avioanelor de vânătoare poloneze PZL.P11.

Mareșalul Piłsudski a depus eforturi personale pentru a întări alianța polono-română, vizitând România de mai multe ori (1922, 1928, 1931, 1932). La rȃndul lor, regele Ferdinand I și succesorul său Carol al II-lea au efectuat vizite în Polonia în 1923, respectiv în 1937. De asemenea, au avut loc numeroase vizite la nivel de șefi de guvern sau de miniștri. Pe 1 mai 1938, legația poloneză de la București și legația română de la Varșovia au fost ridicate la rang de ambasade.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și evacuarea autorităților civile și militare poloneze în România, Ambasada sub conducerea lui Roger Raczyński a jucat un rol important. Misiunea a avut grijă de zeci de mii de refugiați polonezi internați pe teritoriul României. De asemenea, a contribuit ulterior în mare măsură la demararea acțiunii de evacuare, în cadrul căreia mulți reprezentanți ai statului polonez, în frunte cu președintele Ignacy Mościcki, au părăsit teritoriul României.

De la începutul anului 1940, misiunea s-a confruntat cu dificultăți tot mai mari din cauza presiuniilor în creştere ale Germaniei asupra autorităților române. La 4 noiembrie 1940 a avut loc închiderea definitivă a misiunii, evacuarea personalului diplomatic și, în consecință, ruperea relațiilor diplomatice.

În perioada interbelică, Ambasada de la București a găzduit o serie de distinşi diplomați și reprezentanți ai celei de-a Doua Republici Polone. Dintre grupul numeros de funcționari ai serviciului diplomatic și consular, delegaţi în capitala României, merită menționate două personalități excepționale din istoria Poloniei.

Din octombrie 1921 până în noiembrie 1922, funcția de atașat militar la București a fost îndeplinită de colonelul Bolesław Wieniawa-Długoszowski – adjutantul mareșalului Piłsudski, unul dintre cele mai interesante personaje ale celei de-a Doua Republici Polone, ulterior ambasador la Roma.

În perioada imediat premergătoare izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, pe post de secretar personal al ambasadorului Roger Raczyński a venit la București Jerzy Giedroyć, cunoscut mai târziu drept fondator al celebrului lunar polonez “Kultura”, publicat de emigranţii din Polonia comunistă. Giedroyć a rămas în capitala României după evacuarea personalului diplomatic şi a condus Biroul Polonez pe lȃngă Legația Chile, căruia i-a fost încredințată reprezentarea intereselor poloneze în România. Giedroyć a părăsit Bucureștiul împreună cu diplomații britanici în februarie 1941, după ce Marea Britanie a rupt relațiile diplomatice cu România.

Relaţiile bilaterale în anii 1946-1989

Pe parcursul a mai bine de patru decenii, țările noastre nu au avut relații bilaterale foarte intense. Deși relațiile diplomatice au fost restabilite în mod oficial la 13 august 1945, cooperarea bilaterală nu a fost tratată ca o prioritate, iar contactele dintre cele două ţării s-au limitat în mare parte la întâlniri în format multilateral cu alți reprezentanți ai Blocului de Est.

În această perioadă, Polonia și România au semnat două acorduri de prietenie, cooperare și asistență reciprocă. Primul a fost semnat la 26 ianuarie 1949, în cadrul acordului de instituire a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, parafat cu o zi înainte de țările blocului socialist la Moscova. Al doilea acord a fost semnat la 12 noiembrie 1970.

O manifestare a încercării de a stabili o poziţie comună într-un context internațional mai larg poate fi considerată câştigarea sprijinului autorităților romȃne pentru Planul lui Rapacki – una dintre cele mai semnificative inițiative ale diplomației Republicii Populare Polone, menită să creeze o zonă liberă de arme nucleare.

Relațiile bilaterale după 1989

După schimbările democratice care au avut loc în ambele țări, relațiile dintre Varșovia și București s-au normalizat, primul semnal fiind acordul comercial din 1990. La 25 ianuarie 1993, a fost semnat la București Tratatul cu privire la relațiile prietenești și la cooperarea între România și Republica Polonă, precum și Convenția consulară, care este în vigoare până astăzi. În 1994, a fost încheiat un acord cu privire la cooperarea în domeniul militar.

În anii următori au fost organizate mai multe vizite bilaterale, inclusiv la cel mai înalt nivel. În aprilie 1995, președintele Ion Iliescu a vizitat Polonia. Un an mai târziu, președintele Aleksander Kwaśniewski a efectuat o vizită la București. Alte vizite prezidențiale au avut loc în anii urmatori. În 1997, Emil Constantinescu a mers la Varșovia, iar doi ani mai târziu Aleksander Kwaśniewski a vizitat din nou România.

Relaţiile polono-române au căpătat o dinamică nouă după aderarea ambelor ţări la structurile euro-atlantice. La 7 octombrie 2009, în timpul vizitei președintelui Lech Kaczyński la București, a fost semnată Declaraţia privind Parteneriatul strategic polono-romȃn, prin care ambele părți s-au angajat să sprijine activ procesul de extindere a Uniunii Europene, să promoveze viziunea unei Alianțe Nord-Atlantice puternice și să depună eforturi pentru asigurarea securităţii energetice. De asemenea, părţile au indicat necesitatea susținerii aspirațiilor europene ale Ucrainei, Republicii Moldova și țărilor din Balcanii de Vest. Apoi, la 26 octombrie 2010, în cadrul vizitei președintelui Bronisław Komorowski în România, a fost semnat un plan de acțiune la Declaraţia privind Parteneriatul strategic.

În prezent, relațiile polono-române se bazează pe trei piloni principali: cooperarea în cadrul Uniunii Europene, cooperarea în domeniul securității în cadrul NATO, precum și parteneriatul cu Statele Unite. Formatele regionale precum Iniţiativa celor Trei Mări, Formatul București - B9 și Trilaterala Polonia-România-Turcia joacă, de asemenea, un rol din ce în ce mai important.

Varșovia și Bucureștiul susțin în unanimitate un parteneriat european egal, în spiritul „Europei cu o singură viteză”. În ceea ce privește securitatea, amplasarea Poloniei și a României pe flancul estic al NATO înseamnă că ambele țări percep provocările și amenințările la nivel regional și global în mod similar.

Sediul Ambasadei

În perioada inițială a reprezentării diplomatice informale a Republicii Polone în capitala României, ca sediu al misiunii diplomatice au fost desemnate locuința privată a lui Marian Linde din strada Toamnei 57, precum și Hotelul Metropol de pe Calea Victoriei 94, unde locuia la acea vreme Stanisław Koźmiński.

După acreditarea oficială a trimisului Aleksander Skrzyński în iunie 1919, legația poloneză a obținut un sediu pe Calea Victoriei. În clădirea cu nr. 129, cunoscută până astăzi sub numele de Casa Hristu, reprezentanța poloneză a funcționat până în 1924. Pentru următorii patru ani, legaţia s-a mutat în casa de la Şoseaua Kiseleff nr. 49 (în prezent nr. 47), deţinută de un diplomat şi ulterior de două ori ministru de externe al Regatului României - Nicolae Titulescu.

Creșterea prețurilor chiriilor pe piața imobiliară din București a determinat autoritățile poloneze să ia decizia de a achiziţiona un imobilul destinat sediului legaţiei. A fost aleasă proprietatea de pe Aleea Alexandru 23 (atunci 21), construită în 1916, adresa la care legația s-a mutat în 1928. Ȋn data de 11 iulie 1929 a fost finalizată tranzacția de cumpărare în valoare de 14 milioane de lei.

{"register":{"columns":[]}}