Vizita ambasadorului Maciej Lang in județul Brașov
20.09.2022
În data de 20 septembrie 2022, domnul Maciej Lang, Ambasadorul Republicii Polone în România, a efectuat o vizită oficială în județul Brașov.
În cadrul întâlnirii cu primarul Brașovului, Allen Coliban, au fost discutate problemele cooperării bilaterale, cu accent deosebit pe zona turistică. Ambasadorul l-a încurajat pe primarul Coliban să stabilească o cooperare cu orașe poloneze cu caracteristici similare cu Brașov.
Ședința comună a Prefectului județului Brasov, Mihaia Vasii și a Președintelui al Consiliului Județean Brașov județului Brașov Adriana Veștea cu Ambasadorul Lang a fost o oportunitate de a discuta despre provocările comune și domeniile de cooperare. Regiunea Brașov găzduiește mulți refugiați ucraineni, motiv pentru care autoritățile locale au fost interesate de experiențele poloneze în acest domeniu. Autoritățile județului Brașov au răspuns pozitiv conceptului de Strategie Macroregională Carpatică conturat de ambasador. Pe ordinea de zi erau incluse și teme legate de cooperarea economică - un element care va înrâuri pozitiv creșterea atractivității investiționale a regiunii va fi deschiderea aeroportului din Brașov, planificată pentru jumătatea anului 2023.
Ambasadorul Lang, însoțit de directorul Alexandru Anghel, a vizitat terminalul nou construit al Aeroportului Internațional Brașov. În construirea acestuia au fost implicate societățile poloneze, de pildă, pilonii care susțin structurile de acoperiș terminal au fost fabricați în Polonia.
În cadrul vizitei, Ambasadorul s-a întâlnit și cu Janusz Szaliński, Consul Onorific al Republicii Polone la Brașov, discutând aspectele actuale ale implementării sarcinilor sale.